Wordpress Agăţat de Drupal

WP2Drupal

În urmă cu câteva luni RaaVi a declarat că iubește Drupal-ul și că cel puțin din punctul lui de vedere este o minune. Eu unul tind să fiu ceva mai rezervat și mă voi declara doar foarte mulțumit de Drupal și că îmi place ce și cum face.

Eu nu am nici pe departe experiența cu care se poate lăuda Răzvan în ceea ce privește CMS-urile sau în crearea de site-uri în general, dar am lucrat puțin atât cu WordPress cât și cu Joomla pentru câteva proiecte personale așa că ceea ce pot eu oferi este părerea unui începător, și în ziua de azi în care toate companiile încearcă să facă lucrurile cât mai user-friendly, ușurință cu care un novice poate lua o unealtă – sau un sistem de unelte în cazul de față – și o poate folosi pentru scopurile sale începe să decidă cine supraviețuiește pe piață și cine nu.

Proiectul meu a fost unul simplu: doream o schimbare de look pentru website-ul meu care înainte era făcut în WordPress, și m-am decis ca de data asta să mă ocup eu și de măruntaiele site-ului din moment ce până atunci eu doar făceam grafica și un prieten o implementa. Așa că mi-am spus dacă tot fac ceva, haide să fac de la zero și să învăț ceva în procesul ăsta și am decis să-mi fac site-ul în Drupal.

Din câte am înțeles, mă pot considera norocos că am început să lucrez cu Drupal 7 căci se pare că de la această versiune developerii Drupal au lucrat în mod special pentru a îi oferi o interfață mai ușor de utilizat pentru utilizatorii noi.

Odată instalat pe server începe munca adevărată pentru a îi înțelege structura și apoi să vezi într-adevăr de ce este capabil. Aici trebuie menționat că Drupal este considerabil mai complex decât WordPress-ul dar asta este ceva ce ar trebui să fie de la sine înțeles din moment ce Drupal poate fi folosit în cu totul alte scopuri decât ar putea fi WP. Cu toate acestea, deși mai complex decât WP, este mult mai plăcut ochiului și mai intuitiv decât a fost Joomla la versiunile 1.5 și 1.6 când am lucrat eu cu el – în prezent nu știu cum se comportă la acest capitol.

Cu ajutorul câtorva tutoriale găsite pe Internet am început să deslușesc funcționalitatea de bază și apoi cu puțină diligență am găsit câteva template-uri gratuite care s-ar fi pretat foarte bine nevoilor mele. Odată ce m-am decis asupra temei pe care aveam s-o folosesc instalarea și configurarea de bază a acesteia a fost foarte simplă, în principiu dacă nu mi-aș fi dorit o anumită funcționalitate pentru site-ul meu, aș fi putut să încep la momentul acesta să o personalizez cu logo-ul, headerul și content-ul meu dar lucrurile nu erau chiar atât de simple.

Următoarea etapă, și probabil cel mai important aspect al Drupal-ului ca CMS, a fost să intru în variata lume a modulelor de Drupal. În ciuda faptului că Drupal-ul beneficiază de o bază de developer talentați și un creator implicat, acesta nu ar putea avansa fără input-ul comunității care s-a format în jurul său, comunitate ce se exprimă foarte bine prin multitudinea de module ce sunt create pentru a oferi alte funcționalități Drupal-ului.

Nu se pot spune suficiente lucruri despre comunitatea Drupal până când nu te implici direct în ea, fie ca programator sau, cum ar fi în cazul meu, un utilizator care are nevoie de ajutor în legătură cu orice ține de Drupal – deși ar putea să dureze nițel timp până găsești ce anume te interesează, mai devreme sau mai târziu, un post pe forum sau un alt utilizator te vor îndruma ori spre soluția problemei ori spre mai multe informații în legătură cu întrebarea ta.

Eu aveam nevoie de un modul care să-mi dea voie să postez benzile desenate în Drupal, ceea ce în WordPress realizam cu ComicPress într-un mod foarte facil, în Drupal a necesitat ceva mai multă muncă dar sunt mulțumit de rezultate. O verificare rapidă pe site-ul Drupal și un post pe un thread pertinent m-au condus foarte repede spre un modul perfect pentru nevoile mele.

Cred că până în punctul actual nu am ajuns să utilizez Drupal-ul decât poate pe la 30% din capacitățile sale, dar ca dovadă atât a complexității acestuia cât și a ușurinței de a îl utiliza, acești 30% sunt suficienți pentru scopurile mele.

Da… nu e perfect, dar nu știu ce este, și evident mai sunt multe lucruri de învățat, multe setări de testat și multe module de verificat, și în ciuda statisticilor vis-à-vis care CMSuri sunt mai utilizate, puteți sta liniștiți că cel puțin pentru viitorul apropriat spre mediu va exista o nișă sănătoasă dedicată pentru Drupal.

Nu este tocmai o minune dar este o serie de pași solizi într-o direcție bună.

Despre autor

Eremia Ștefan a scris un articol pentru noi.

The most nonsense webcomic creator that you will see... ever.

Share Button

Articole asemanatoare:

18 Răspunsuri la “De la WordPress la Drupal”

  1. Refuzake spune:

    Foarte interesant Drupal-ul, am tot auzit şi văzut la alţii Drupal, dar nu m-am apucat să-l cunosc, o să fac un demo pe localhost, cu Drupal. Să văd cum mă înteleg cu el.

    • Cel mai repede vei înțelege pornind de la un proiect simplu… chiar de a realiza un site, pe care pe urmă îl vei extinde.

  2. Victor spune:

    Mi se pare la ani distanta de WordPress. Nu poti sa spui ca exista diversitatea de plug-inuri pt Drupal cum este pt WordPress si asta in sine va indeparta multi utilizatori plus ca…nu pare deloc mai functional sau mai user-friendly…cel putin nu din site-urile care le-am vazut eu.

    • Ștefan Eremia spune:

      In primul rand, multumesc pentru timpul acordat citirii articolului.

      In al doilea, n-am spus nici un lucru nici altul…nu am spus ca Drupal detine mai multe module decat WP si ca atare asta va indeparta utilizatori – am spus doar ca Drupal poate fi folosit pentru a crea site-uri mai complexe decat WP, mai usor. La fel n-am spus nici ca ar fi mai user-friendly decat WP, am spus ca e mai user-friendly decat Joomla 1.5 si 1.6.

    • Ca răspuns la ani distanţă faţă de WordPress… Nu există aşa ceva… poate invers, dacă aş fi răutăcios… dar folosind la rândul meu WordPress pentru proiecte simple şi medii, pot să spun că a avansat mult… în primul rând pe partea de folosire ca CMS, pentru că iniţial a pornit efectiv ca un tool pentru blogging, iar WP era recomandat ca tool pentru blogging până şi de developerii Drupal (în trecut pentru Drupal 6), pentru că îşi face foarte bine treaba şi într-adevăr este ușor de folosit… și cam atât. În rest complexitatea la ce poate fi folosit Drupal, înseamnă că nu ai studiat destul problema… Cu Drupal 7 au ușurat efectiv pentru un utilizator obișnuit partea de creare a unui website, singura diferență față de WordPress în cazul de față, este desigur complexitatea. Poți crea un site de socializare în doar câteva setări, iar nivelul de securitate este foarte ridicat, pentru că depinde de tine ce puteri atribui unui utilizator obișnuit autentificat sau anonim. Nivelul de modificare a unui template este foarte avansat, așa cum încă in WP nu este posibil, iar pentru a realiza ceva mai complex, este nevoie de foarte multe modificări pe care numai un developer le poate face. Ca module, nu există ceva mai complex decât Views, cu care poți face aproape orice, de la magazin online sau site de știri sau orice altceva, Rule cu care poți seta ce acțiuni vei dori pentru utilizatori atunci când îți viziteaza site-ul, iar nivelul depinde doar de imaginația ta… Ca orientare se aseamănă pentru că amandouă CMS-urile au înțeles că au devenit unelte internaționale, deci viitorul va fi în adaptarea pentru cât mai multe limbi, iar viitoarele versiuni tocmai pe asta punctează.
      Ceea ce diferențiază deocamdată Drupal față de WordPress este modul de gândire al utilizatorilor… dacă dorești ceva simplu, sau foarte puțin complex, atunci categoric WordPress. Dar dacă ai în gând ceva ce va deveni complex, și în care dorești un nivel de securitate ridicat, dar în același timp dorești să deții controlul asupra a orice ai creat sau vei crea, la fel și pentru cine îl va folosi, atunci clar Drupal este cea mai bună opțiune.
      Probabil diferența cea mai mare pe care ai observat-o este la design, pentru ca theming-ul pentru Drupal este un pic mai complex decât pentru WP, dar dacă te vei uita la ultimele creații pe acest an, vei observa că gradul de complexitate al design-ului a avansat foarte mult… iar asta se întâmplă pentru că tot mai mulți designeri se îndreaptă spre Drupal, pentru că au nevoie de site-uri și opțiuni, la fel și securitate, mult mai complexe.
      Ca exemplu îți recomand să te uiți peste ce poți face cu tema Omega… Încă nu există ceva mai complex de atât pentru WordPress.
      Vorbești de ușurința de utilizare WordPress, și de modulele multe pentru WP, dar nivelul de securitate este foarte slab, unele chiar încarcă mai mult decât trebuie, sau au găuri de securitate grave, probabil încă se caută rezolvări la aceste probleme. Încă un lucru, modulele pentru Drupal sunt oferite comunității, fără a se plăti pentru anumite funcționalități avansate cum se practică la WP, iar nivelul de discuții poate continua…
      Închei vorbăria mea spunând doar că văd un viitor luminos pentru amândouă, dar ca WP să ajungă Drupal este un drum mult mai lung decât gândesc utilizatorii neinițiați, pe lângă faptul că deja Drupal este văzut mai mult ca Framework, decât ca CMS… iar cine codează vede imediat diferența mare dintre ele, pentru că în final de acolo pleacă totul….

    • Uite un alt articol pe care îl poţi studia ca să vezi gradul de complexitate la care se situează Drupal… chiar și pentru cei inițiați… dar așa cum am spus Drupal nu este pentru un website simplu, ci pentru ceva mult mai complex… nu că nu ar putea fi, dar sunt alte soluții mai rapide atunci când dorești ceva simplu…

    • Victor spune:

      Salut,

      Nu vreau sa intram in polemica pt ca oricum stii mai multe decat mine despre ambele sisteme. 🙂
      Ca CMS sau pt proiecte complexe, cum spuneai tu, site-uri de socializare, sunt complet de acord ca wordpress nu e flexibil si sunt sigur ca Drupal castiga lupta, dar eu vb din perspectiva bloggerului sau utilizatorului obisnuit. 90% din firme sau bloggeri vor un site simplu, bine optimizat, usor de modificat si care, evident, sa arate ca ceva de 5.000 de euro. Si din perspectiva asta zic ca Drupalu e la ani lumina.
      Imi pare rau, dar ca design, mi se pare foarte static si simplist. Sunt sigur ca e mult mai functional si mai sigur, dar si aspectul conteaza mult mai ales daca sa zicem…vinzi un site?

    • Nu am considerat că intru în polemică pentru că eu consider că discuţiile în contradictoriu aduc mai multe beneficii decât cele de mângâiere a orgoliului, dar să fie şi argumentate ca să nu se discute degeaba, ci să se înveţe ceva… Dar îţi recomand totuşi să studiezi mai atent Drupal, pentru că poate vei rămâne uimit ce poți face și totuși cât de ușor de folosit a devenit odată cu versiunea 7, pentru a crea ceva complex…
      Ceva simplu să arate ca de 5000 euro, evident că aici ai dat exact cu bâta-n baltă 😀 … Dar este exact invers pentru că într-adevăr Drupal poate face să fie așa ceva un website 🙂 … vorbesc foarte serios să studiezi mai mult Drupal înainte de a spune ceva…
      Site-uri făcute în Drupal sunt după cum vezi și cu design excelent și complexe… și mai sunt valorate de la mii la zeci de mii de dolari… dar valoarea unui proiect nu este dată neapărat de temă sau design, ci de serviciile oferite și comunitatea creată pentru acel proiect, sau orice altceva… sau ce poți realiza prin acel proiect…
      Nu mai pierde timpul și studiază problema mai aproape și mai detaliat… vei rămâne surprins de ce ai desocperit doar citind un articol 🙂 …
      Mulțumesc pentru feedback oricum…

    • Victor spune:

      Ok, tu o tii pe a ta, dar eu m-am uitat pe toate site-urile alea si nu sunt nici pe departe impresionat. Vb ca utilizator dar si ca detinator de website.
      Tu esti developer… ti se pare cinstit sa spun ca ai preferinte total diferite fata de un designer? sau fata de …un patron care vrea un site ca sa citez ce am auzit zielele trecute…”aratos” si care sa-l poata invata in cateva zile?
      Poate face drupal asta pt o suma modesta de 2-300 de euro? Raspunsul este evident…nu…
      Daca ar vrea un site de socializare sau ceva mult mai complex, ceva dedicat unei comunitati mari, atunci situatia s-ar pune invers. Dar aia este o nisa…

    • Dacă nu te-a impresionat nimic atunci poate te impresionează The White House :D, făcut în Drupal … dar trecem peste probleme legate de design, pentru că acolo nu mai depinde de CMS folosit cât de cel care face grafica… Iar impresia adevărată nu este în faţă, ci doar ce poţi face în spate pentru a trimite în față… Nu o ţin pe a mea, ci vorbesc din experienţă… dacă accepţi sau nu ce spun este doar opţiunea ta…
      Site-uri corporate pe 2-300 de euro, care pot fi și de 100 euro (iar aici sunt foarte mulți „experți” 😀 )… aia sincer nu este o afacere online… este doar un site de prezentare, ceea ce am spus că se poate face ușor în WordPress… și da poate face asta Drupal 7, fără a fi așa greu de administrat, în fond poate fi utilizat și în română… dar problema este că dacă pui frâiele unui armăsar pur-sânge în mâna unui novice, îl poate omorî, deci mă gândesc la client și îi ofer exact ce are nevoie… Dar dacă de exemplu are firma nevoie de un proiect complex (firmele mari au nevoie de socializare și comunicare cu clienții în funcție de afacere – vezi fenomenul FaceBook și Twitter), în care suma pentru proiect începe de pe la 1000 euro în sus atunci discutăm cu adevărat…

    • BTW… pentru un client va fi greu chiar și WordPress de administrat… chiar dacă se pricep la un pic de Office… Eu sunt un pic din toate… nu mă încadrez la nici o opțiune… deci sunt și developer, și designer și analist marketing… dar asta îmi oferă șansa să pot privi un proiect din toate unghiurile… în rest nu sunt nici mai presus, nici mai prejos decât alții, nici chiar față de tine, precum spuneai, doar că m-am documentat un pic mai mult… și poate am un pic mai multă experiență dobândită pe unde am lucrat sau la proiectele la care am participat.

    • Victor spune:

      Am uitat sa te intreb, daca poti sa imi dai o parere despre openCart? Stiu ca e offtopic…dar nu prea stiu pe cien as putea intreba.
      L-ai folosit vreodata? E adevarat ca e mai bun sau mai usor decat magento?

    • Nu știu dacă este mai bun… poate mai ușor de folosit… atât că Magento are foarte multe module pe bani, dar în același timp este considerat printre cele mai bune platforme de ecommerce…
      Am lucrat mai mult cu VirtueMart pentru Joomla acum ceva timp, și cu UberCart pentru Drupal, dar cred ca noul modul Ecommerce pentru Drupal 7, proiect inițiat de cei are au creat UberCart, ar fi alegerea mea actuală pentru un magazin online complex… altfel pentru ceva simplu există modul WP-ecommerce free pentru WordPress…

    • Victor spune:

      Ms de pareri. Nu mi-au placut plugin-urile de wordpress pt ecommerce, cel putin nu pt ce vroiam eu.
      10x for the input.

    • Cu plăcere… sper să te fi lămurit cât de cât asupra a ce poate face Drupal… și de ce nu… în viitor chiar să îl folosești pentru proiectele tale…

    • Victor spune:

      Stai linistit ca esti mult mai experimentat ca mine. Eu sunt mai amator si nu imi place sa imi bat capu prea mult cu partea de codare.
      Dpdv al design-ului imi pare rau dar nu cred ca vom cadea la pace. I just don’t like how it looks.
      Din alte puncte de vedere, o sa urmaresc fenomenul si poate o sa-l incerc macar din curiozitate in viitor.
      A fost o dezbatere interesanta. 🙂

    • George Dina spune:

      Salut,

      Am urmărit discuția și tind să-i dau dreptate lui Răzvan.
      Design-ul nu este problema CMS-ului. Designer-ul vine cu varianta sa în format PSD sau XHTML/CSS iar developerul se ocupă de integrarea lui cu un CMS, fie el WordPress, Joomla sau Drupal.
      Alege unul din design-urile tale strălucite de 5000 EURO și de dragul unui pariu (asta bineînteles dacă ai fișierele pregătite) iți pot demonstra și eu Răzvan că poate fi implementat în Drupal, și mai poți enumera alte CMS-uri pentru a întări idea. La final după un asemenea experiment poți constata că poate și timpii de încărcare sunt mai buni, sau că posibilitățile de a adăuga funcționalitate unui astfel de site sunt mai mari decât la orice alt CMS.
      Sunt multe website-uri plăcute estetic realizate în Drupal, idea ca un proiect în acest CMS nu poate fi depistat la fel de repede ca unul în WordPress spre exemplu, unde este necesar să te uiți în sursa paginii și imediat ai identificat platforma.
      Nu mai vorbesc de problemele de securitate cu WordPress-ul, chiar în ultimile zile a fost descoperit un exploit foarte grav.
      Discuția despre diferențele și avantajele unor CMS-uri se poate întinde pe durata a câtorva săptămâni.

      George

    • Mulţumesc George, mai ales tu fiind un developer cu experienţă… cred că asta e buba la WordPress cea mai mare, indiferent dacă sunt mai multe teme sau plugin-uri, că stă prost la securitate iar de update nu mai vorbesc… trebuiesc făcute update lunar de te saturi… mai bine ar implementa să se facă automat :D… în rest îţi sugerez să intri mai tare în proiecte Drupal, pentru că este mereu nevoie de developeri buni, iar tu cred că poţi ajuta, dar şi învăţa foarte multe de la alţii… mai ales că la Drupal Core lucrează unii dintre cei mai avansați developeri, poate și daia stă așa bine ca sistem, dar mai slab la design, deși repet pentru Drupal 7 sunt niște teme foarte frumoase și avansate… în rest doar imaginația poate face diferența… a se vedea încă odată tema Omega și cu asta cred că am pus punct…
      Nu există comparație între Drupal și WordPress, decât ca discuție… în rest performanța si complexitatea vorbesc de la sine… nu este vina mașinii că șoferul nu este bun și nu știe s-o conducă…

Trackbacks/Pingbacks

  1. De la WordPress la Drupal | BunDeCitit.ro - [...] raavi.ro : De la WordPress la Drupal - pasii, problemele si parerile unui incepator in utilizarea Drupal ca…